Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Puricii Andreei Marin cu turcul tinerel si cu nas mare au fost putini.



O poza de demult de pe vremea cand Andreea era mai de gashka
Apropos de Andreea si de noul ei divort, avand in vedere ca o cunosc de prin (mama, cum a trecut timpul...) anul 2000, de cand am inceput sa lucrez la revista VIP, trebuie sa spun ca ma asteptam la o despartire de Tunkay de ceva vreme. Nu mai zic de ce si de unde stiu ca aveau probleme grave in cuplu (probleme grave inseamna, dupa capul meu, atunci cand un EL se uita la alte gagici si nu o mai baga pe EA in seama! Punct!). Nu dau nume, dar pot sa spun ca una dintre domnisoarele la care el se uita si cu care vorbea si chiar se intalnea este o fosta colega de presa de-a mea, o fata haioasa foc cu care eu sunt buna prietena. Culmea, istoria nu o stiu de la ea, ci de la o amica comuna...
Tuncay viseaza Seherezade blonde si cai verzi pe pereti

Revenind la "divortul anului". Ma asteptam ca Andreea sa o scranteasca si cu acesta noua relatie. Nu am ce sa plang pentru ea pentru ca ea singura si-a facut planul vietii fix cum a vrut. A vrut sa joace rol de Zana desi ea de fapt e o mica scorpie. I-a reusit pana cand cineva a inregistrat-o cum injura de mama focului. A vrut barbati cu bani si celebri. I-a reusit. Cu unii s-a insurat, cu altii nu. A vrut sa se desparta de Banica, intr-un moment de orgoliu moldovenesc si sa se combine cu cineva mai tanar si "mai altfel" decat Stefan. I-a reusit. A vrut sa il aduca pe turcul cu care nu are practic nicio asemanare in Romania. L-a adus. Din pacate, nu intotdeauna extremele se atrag, asa cum nu intotdeauna cuplurile formate din femei celebre si nitel controversate si barbati cu 10-13 ani mai mici decat ele, si din alte etnii, fac multi purici. Pe scurt, puricii Andreei Marin cu turcul tinerel si cu nas mare au fost putini.

Sunt suta la suta convinsa ca ea nu il iubea pe Tunkay asta, asa cum l-a iubit pe Banica si de altfel, sunt convinsa ca nu-l iubea mai deloc pe turc. Si nici el pe ea. M-am uitat pe FB ul lui si nu am vazut postari dragalase despre Andreea sau cu Andreea, cam zilnic, asa cum fac cuplurile, sau sa ii declare cumva dragostea sotiei sale vedeta prin melodii sau alte prostioare. In schimb, am vazut mereu postari cu spitalul ala al lui, postari cu boli si vindecari, postari cu caini, postari cu glume dar nu postari cu Andreea. As descrie asta ca: nesimtire si egoism, nicidecum dragoste mare.

Clar, Andreea, atunci cand a inceput relatia, vroia un pansament pentru durerile (de spate - sic!) din greaua relatie cu Stefan (inca ceva: nu vreau in acest text sa ma refer la chestiile legate de sponsorizarile ei prin TVR si barterele cu Acibadem-ul si alte institutii din Turcia, asa ca sa ma scutiti, daca aveti impresia ca o pup pe undeva pe Andreea, chiar nu, dar chiar nu e momentul sa bag cutitul in rana in aceste momente, totusi nasoale...)
Deci, eu cred relatia cu Tuncay a fost doar un pansament. Caci Stefan i-a pus capac Andreei. Fara niciun dubiu! Mi-a zis chiar ea ca era ravasita. Bine, nu in acest termeni, ci altfel, dar nu vreau sa zic mai mult. Era in timpul in care in presa apareau poze cu Stefan si cu una din "fetele lui Nicu Gheara", Lavinia, de la Spicy.
Revenind la Andreea de acum si la noul ei divort… Sincer? Ma bucur pentru ea. Sa stai cu un barbat care se uita dupa alte fuste si pe care nu il intereseaza prea mult de tine, ci doar de afacerile lui, este nasol. Daramite pentru o vedeta TV care mai este si moldoveanca pasionala.

Ti pup Andreea!
Andreea si cu mine prin Istanbul

miercuri, 26 octombrie 2016

Mi-e mila de gaina lui tanti Vochitza

 Anumite persoane au uitat de unde au plecat si nu isi mai vad lungul nasului lor lung....
Iulia Vochita, cu numele de scena Iulia Albu.

Incredibil cum unele stiu sa se prefaca atat de mult timp in matze blande, ca apoi sa loveasca si sa distruga fix exact ce il doare mai tare pe un om. Asta se numeste INTERES iar sinonimul lui este PROSTITUTIE.
In primul rand ca nu numai eu am ajutat-o la nevoie, si printre multe alte persoane este si amica mea Adina Scurtu, careia Iulia i-a furat proiectul de PR si apoi a mai si denigrat-o pe unde a putut. Singura data cand sa zicem ca m-a ajutat tanti Vochitza-Albu a fost cu un... sfat in legatura cu o dusmanca de-a ei (de fapt o concurenta de-a ei la imaginea unei firme de bijuterii, cum altfel?!) Andreea Raicu. (Si as indrazni sa spun ca la mijloc a fost si un barbat, despre care insa Iulia a pastrat, de frica, secretul...)
Daca era oricine altcineva, Iulia nu se oferea sa ma ajute cu nimic.
Imi este mila pana si de bietele dobitoace pe care aceasta femeie le cara in studiouri si pe la evenimente fara nicio mila. Ma intreb oare de ce nu o da gaina in judecata?
Revenind la tonul serios...
Imi pare rau, draga Mihai Albu. Nu mi-a placut niciodata de ea, desi o vreme mi-a intrat chiar si mie, marea detectoare de mincinosi cica, sub piele. Am fost o proasta si eu, ajutand-o nemasurat de mult cand aveam revistele SOC! si CE? (in timp ce toata redactia zicea ca sunt nebuna si probabil ca am vreun interes de o tot promovez, desi eu vazusem doar potentialul ei...), ca dupa ce a devenit un picut mai vedeta sa nici nu mai salute lumea pe culoarele Kanald. Gretos.
 Cat despre rautatile dese la adresa unor persoane celebre care nu i-au facut nimic niciodata, ba chiar, mai rau, pe care nici macar nu le cunoaste, asta mi se pare publicitate gratuita si nesimtita. 
Sunt complet scarbita de acest personaj. MA REFER LA CARACTERUL EI, NU LA STIL... Stilul ei e alta mancare de peste stricat. Si copiat.

ps.
Iar daca Iulia chiar nu isi mai aduce aminte de unde a plecat, ii aduc eu aminte ca nash la nunta i-a fost Cristi Borcea (cel de care tot ea spune ca s-a dat la ea), ca tot ce a purtat mireasa a fost gratis si ca a fost o nunta strict pe banii si barterelelui Albu... http://www.curierulnational.ro/Specializat/2004-11-01/Patru+miliarde+pentru+o+nunta+ca-n+povesti

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Don't ever stop dreaming

O persoana foarte apropiata, care merge pe principiul: “mai bine te critic eu decat sa rada altii de tine”, uitand ca eu merg pe principiul: “Daca vrei ceva cu adevarat se indeplineste”, mi-a zis intr-o seara ceva ce initial parea ca va fi dureros: “Pe nimeni nu intereseaza premiile alea ale tale de chihlimbar!”
Ei, rad eu in sinea mea. Pai daca ne-am gandi toti ca la 80 de ani sau poate mai putin, crapam si ne ducem, si cu noi toate amintirile pe care le-am avut, poate unii dintre noi s-ar supara pe viata si de la 5 ani s-ar arunca de pe bloc. Dar de aia unii ajung presedinti sau piloteaza avioane, pentru ca au exclus din ei orice sambure de otravitor nihilism. 
Da, recunosc, nu trebuie sa fii foarte penibil in viata – desi daca ma uit ce exemple avem peste tot de oameni penibili, de la Trump si pana la Bill Clinton, de la Angelina Jolie si pana la baietii de la “Te cunosc de undeva” care isi pun pene, peruci si tocuri, toti ne distram, si pana la urma cumva, unii ne admira, iar altii cred ca “ne penibilizam”.

Revenind la Premiile de Chihlimbar, va veni vremea cand voi explica de ce le-am dat aceasta denumire, si ce vreau sa fac mai departe. Dar, pe scurt, intentia mea este una pozitiva, de prietenie si respect fata de alti blogari mai buni decat mine care au bloguri si site-uri mai interesante mai si frumoase, avand in vedere ca eu am incercat sa fac de-a lungul anilor vreo 20 de bloguri diferite (de la foto, bucatarie, povesti politiste, blog personal etc), dar m-am plictisit de toate, si nici unul dintre ele nu exceleaza in ceva…
Asa ca, iaca. Na. Fac chestia asta cu premiile. 

Trebuie sa nu inchid postarea pana nu imi aduc aminte de un capitol amuzant, desi cumva trist, de pe vremea (2001, 2002 cred) cand lucram la celebra revista VIP. 
Pe atunci revista era 90% mondena si de paparazzii, nu ca acum, de cultura. Si era si singura din Romania de monden. In fine, alta este ideea. Eram la primele editii de “Premii VIP” si noi, redactorasii si reporterasii cot la cot cu PR-ul (Alice) si cu Brancu (seful) trebuia sa chemam la evenimentul c se apropia (care se desfasura pe atunci uneori la Marul de Aur, alteori la Casa Vernescu) vedete si televiziuni, dar in mod special vedete de televiziune.

Si dupa ce am sunat-o eu pe Mihaela Tatu ca sa o invit la premiile VIP dar mi-a raspuns in doi peri jumate, desi scrisesem de bine despre ea.. in mare parte, Brancu o deleaga pe mult mai diplomata mea colega, Alice, de la PR. Adica PR ul sef. Ca nu stiu daca mai aveam si alti PR adjuncti. Si ii scrie ea frumos un e-mail elegant si super politicos Pr-ului de la Acasa TV ca sa o roage sa vina la petrecere, alaturi de doamna Tatu, of course. Dupa cateva ore, o aud pe Alice, strigandu-l cumva alarmata si amuzata – pentru ca e o tipa cu umor-, pe Brancu. Bineinteles ca am aflat si noi la cateva minute si am si vazut cu ochii nostri ce se intamplase. Ines, PR ul de la Acasa TV ii fowardase e-mailul lui Alice, sefei sale, fosta iubita a lui Sarbu, Maria Apostol – care era PR general PRO, si dupa ce si-au dat cu parerea deloc flatant despre evenimentul nostru in termeni de: “ce vrea si cacatul ala de Brancu cu cacaturile alea ale lui de premii.. nu stiu daca sa o las pe Tatu sa se duca.. ma mai gandesc..” il trimisese, din greseala, si lui Alice inapoi. Asadar pentru PR-ii de la Pro TV, revista VIP era un cacat, iar Brancu si el, la fel, un cacat, iar premiile lui, la fel de cacate.
Ce s-a intamplat?
Premiile s-au tinut, evident, si in luna aia. Si a venit si Tatu, chiar si Ines, zambind politicos si un pic flegmatic. Toata lumea a ras si s-a distrat pe barterele lui Brancu.
Morala?

Nimeni din oamenii aia nu mai sunt la PRO TV. Nici macar oamenii de la VIP nu mai lucreaza la VIP, dar VIP este inca o revista si inca se mai dau premii. Si sunt deja un eveniment important al anului la care orice actoras, prezentator sau politician viseaza sa fie.

duminică, 25 septembrie 2016

"M-am insurat cu o curva!"



Toate femeile "e" curve. Evident. Asa cum si toti barbatii "e" porci.
 
Din cand in cand, barbatii au niste frustrari menopauzistice, gen: nevasta-mea a fost o curva. Si clar inca mai e. Ca daca nu era acum mine, clar se futea cu cineva. Undeva. Dar pentru ca e cu mine, nu inseamna ca nu mai e o curva. Ca mintea ei tot la alte pule e. Ca e curva. Ca si ma-sa.

Nu inseamna ca nu au dreptate. Nu ma refer ca suntem (noi femeile) curve. Ci ca intr-adevar, femeile poate au niste ganduri in plus, proaste, sa zic, dar in plus. Problema este ca orice femeie din lumea asta are de cand era micuta fantezii cu printi si cu bogatasi care merg daca nu pe Calul alb, conduc un Maserati alb. Care fetita nu s-a gandit vreodata la printi sau la cavaleri pe Maserati? Daca nu s-a gandit la printi probabil ca era o printesa, si se gandea la servitori care s-o duca departe de palat, calare pe un magar albastru.
Barbatii cred de multe ori ca daca noi ne-am gandit la vreun alt barbat decat ei, ca suntem curve. Nu conteaza ca a fost un gand urat, sau un vis urat. Tot ce inteleg ei ca noi suntem: curve.
 Nu conteaza ca i-am spalat omului 7 ani ciorapii imputiti si ca i-am facut cafeaua nici fierbinte nici rece si doar cu doua lingurite de zahar. Nu conteaza ca i-am inghitit transpiratia de betiv, ca i-am ascultat poantele rasuflate si amintirile ferchezuite, astfel ca desi el era un "freaca pula" in liceu, a ajuns sa fie in povestile lui, un ditamai haiducul. Nu conteaza ca am rabdat cativa ani sa isi elibereze de tot mintea si pula dintr-alta. Nu. Nu conteaza. Noi suntem tarfe si punct. Ca daca nu eram noi, putea sa fie cu el alta mai buna. Ca daca nu eram noi, poate avea mai multi bani. Ca daca nu eram noi, poate aveau un copil, sau doi sau trei. Pana si notiunea de tarfa paleste in fatza jignirii aduse unei femei numita tarfa de barbatul ei la nervi si betie. "ESTI DOAR O TARFA. CINE SA TE IA? EU AM FOST SINGURUL PROST."
Tin sa amintesc misoginilor de acest gen ca daca nu eram cu un anume barbat, posibil ca eram cu un altul. Desigur mult mai smecher. Care probabil si ala m-ar fi facut tarfa la un moment dat. Ca doar nu m-a luat virgina. 
Unii dintre barbati isi iau neveste virgine si apoi, dupa ani, nu stiu cum sa mai scape de ele. Cand erau tineri aveau senzatia ca au facut mare smecherie cand le-a pus aia pe nas cearceaful rosu. Inca un amanunt: toate femeile stiu sa minta, daca vor, cu privire la fecioria lor.
Unii barbati accepta – si BRAVO LOR – faptul ca femeia pe care si-au ales-o a mai umblat si cu altii. Ca doar nu suntem la musulmani. Si am senzatia ca mai nou si musulmancele au voie sa se … inainite sa se marite. Insa unii barbati simt nevoia, din cand in cand, sa ii adica aminte sotiei/logodnicei/iubitei ce curva mare a fost si cu cati a fost ea si ca daca nu era el zeul bineului pe un cal alb (virtual - evident), ea era moarta ingropata, si se pisau toti cei 10000001 de barbati cu care a fost ea, fix pe mormantul ei.
Barbatii insa nu isi dau seama ca femeile sunt TOATE la fel. Si ca urmatoarea va fi si mai curva, pentru ca vremurile se schimba, si ca mai nou, femeile nu se mai fut doar de la 18 ani, cum facuse iubita lui, ci de la 12.Plus ca au ganduri necurate inca de la 5 ani cu vecinul de la parter.

miercuri, 21 septembrie 2016

Ziua Pacii, globul albastru de pe asfalt si porumbelul din Sinaia



"Mama Erika" in stanga, eu - la mijloc, si in dreapta, sora vitrega a mamei, Christiana


Mai, mai... Sa fie vreo 30 de ani de cand am aceasta amintire in cap. Aceste amintiri, mai bine zis. Asa ca nu o sa fie probabil foarte clare. Dar mai bine le scriu acum decat mai tarziu. Ca mai tarziu este posibil sa fie si mai incetosate. Sau sa nu mai fie deloc.:I
 
Se pare ca azi a fost ziua Pacii. Frumos. As vrea, sincer, sa fie forever pace pe planeta asta. Fara caterinca! Poate faptul ca eu par o persoana mai ciudata, gen rock-arita si cu tatuaje, sau controversata, sau pozand cu pistoale si alte dracovenii in antice sedinte foto, asta poate ca ma face sa fiu pentru unii dintre voi, mai rebela, asa. Poate sunt mai dura in anumite privinte. Da... Dar asta nu are nicio treaba cu razboaiele. Pe scurt: nu vreau sa mai existe milioane de morti prin lupte de tot felul. Nu mai vreau sa moara nimeni in razboaie...!!!
Parerea mea este ca numai nebunii patologici vor conflicte fara un motiv serios.
Razboaiele au ca scuza de multe ori partea religioasa. Hmmm... Umberto Eco spunea in “Numele trandafirului”, ca nu ar trebui sa existe razboaie religioase, caci tot razboaie sunt. Asadar, nu ar trebui sa existe razboaie deloc, caci eu cred ca mai toate razboaiele pana la urma vin din cauza diferitelor credinte…
***
Cat despre treburile si diplomele mele visavis de Pace, pai, ce sa va zic; mama a fost destul de mandra ca la Concursul anual “Desene pe Asfalt “ de prin 1985 – cred ca eram in clasa 1-a –am luat locul 2 pe Bucuresti. Am si acum diploma acasa la mama. (Acum am inteles ca madam Firea a interzis copiilor sa mai deseneze pe asfalt in Bucurestiul anilor 2016…)
Am desenat atunci ce mi s-a parut mie mai bun  - ca vazusem ceva si la tv pe tema asta. (Ca nu eram vreun gandac tembel, ci ma gandeam ca vreau sa iau neaparat un premiu, si ce sa fac eu pentru chestia asta, decat sa fac cea mai inteligenta si buna lucrare.)
Ce am desenat pana la urma la Concurs? Un glob albastru si mare plin de case, animale, oameni de diferite culori. 
Pot sa jur ca atunci, pe la 7 ani, aveam mai multi neuroni decat acum. Si mergeau si mai bine. Pe scurt: cred ca eram nitel mai isteata. Asa ca mama, cand a venit sa vaza ce a nascocit "puiul ei" cu creta pe caldaram, dupa amiza, a ramas cu mana la falca, - desi e bucuresteanca gen-beget si nu are gesturi de tarancuta - , atunci cand mi-a vazut “opera”. Adica, nu numai ca eram cat de cat talentata la desen – cam ca acum, nu am evoluat foarte mult de atunci, din pacate... - , dar desenul meu mai avea si mesaj: Adica: Iote’ Globul. Iote’ Pamantul plin de lume fericita si de animale. Si deasupra un porumbel. Cu o ramurica in cioc. Dupa cum imi spusese bunica. (era de fapt un mesaj biblic, dar retarzii de la primarie nu si-au dat seama… Ha, ha!).
Mama- stanga, Christiana, sora ei in dreapta, si eu, centru: cea mica si cu breton gen Jeanne D'arc
Ghici cine a luat locul 1? Un baietel pe pile de la Primarie, nepotul cuiva. Locul 2 l-am luat eu. Pentru ca toti parintii ma aplaudau si adevarul e ca era chiar cel mai frumos desen din piata aia – in zona actualei pieti a Palatului Parlamentului. Cred ca daca organizatorii daca ar fi stiut ca taica-miu, desi era redactor sef la animafilm, l-a injurat la Europa Libera pe Ceausescu, nu mi-ar fi dat nicio diploma…
***
Alta amintire legata de PACE se cufunda in brazii din Sinaia tot de prin anii '86-85. Aoleo…. Sinaia. Cred ca am vazut-o de vreo 2 ori pe an, an de an, toata copilaria si adolescenta mea. Mi-era familiara. Dar si o uram ca ma plictisea. Apoi cand nu am mai fost acolo, a inceput sa imi fie dor de ea. De ursul impaiat din fata Parcului… De stradutele secrete care mergeau spre cabanele de sus dinspre manastire…. De partie… 

Primele amintiri de la Sinaia le am, culmea, vara, din gradina unei biserici, unde erau florile acelea mici, cu petale albe, cu centrul galben, care seamana cu niste margarete in miniatura. Si incercam sa imi fac o mica coronita. Nu cred ca aveam nici 5 ani.
Bunica si mama se certau, parca. Si eu ramasesem singura in poienita aia verde plina cu flori imposibil de strans intr-o coronita – pe atunci nu stiam ca trebuie sa le rup cu tulpina mai lunga, asa ca imi era greu sa le impletesc… - . 

Si apoi am coborat in oras, in Sinaia. Tin deoparte - pentru alta data -  amintirile cand ma ducea bunica, Sanja, la Hotel Sinaia si imi comanda, graseiat, preferata mea: Crema de ciuperci, si va redau acum doar amintirea prajiturii de la alt Hotel, alt restaurant, cand mergeam doar cu mam:
Eu si mama. Acasa. Poza facuta de tata: Cornel Nestor Popescu. Ai mei se si jucau....
Eu, micuta. Si mama, ma tragea de fustita.
Foto facuta de tata, Cornel Nestor Popescu.


Aveam pana in 7 ani. Probabil vreo 5-6. Mama avea jeansi. Mi se parea ca are picioarele foarte lungi si foarte albastre, impreuna cu jeansii aia albastri si foarte moderni, pe atunci. Eram intr-o o cofetarie, la parter, in incinta unui hotel. Care era fix la capatul celalalt al intrarii in Parcul Sinaia. Nu mai stiu cum se numea. Dar era destul de frumos. Desi cofetaria era micuta. Dar aveau niste super prajituri acolo. Mie imi placeau bezelele si tartele de fructe. In special cele cu ananas si cu cirese. (De mica tineam la silueta mea! :)) )
Mama, in schimb, cumpara insa “trufe” la pachet. Trufele erau niste chestii maronii din ciocolata cu alune inauntru, si presarate cu cacao, care ei ii placeau foarte mult si o faceau sa uite, probabil, ca tata si-a inceput o alta viata langa o tanti mai grasuta, dar mai prefacuta, mai dulce si mai mincinoasa. Fix ca trufele alea. Care se puneau pe fund cat ai zice peste si dupa cateva ore iti era foarte sete dupa ce mancai cateva.
***
Nu stiu de ce, intr-o anume zi, mama mi-a luat prajitura PAX. Era si un fel de porumbel desenat simplist pe ea. Era o prajitura neinteresanta, aparent. Ca un fel de amandina. Sau ca un fel de “cartof”-amandina. Dar desenata cu alb pe deasupra. Un porumbel si cuvantul PAX, tot cu alb. Asta era toata smecheria. Am intrebat-o pe mama ce inseamna acest cuvant nou: pax. Si mama mi-a spus ca inseamna “PACE”.

Ps. O sa dezvolt povestile despre Sinaia. Pentru ca IUBESC SINAIA.
Dupa Bucuresti, Mamaia si Odobesti, Sinaia a fost orasul in care mi-am petrecut copilaria...