Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

duminică, 25 septembrie 2016

"M-am insurat cu o curva!"



Toate femeile "e" curve. Evident. Asa cum si toti barbatii "e" porci.
 
Din cand in cand, barbatii au niste frustrari menopauzistice, gen: nevasta-mea a fost o curva. Si clar inca mai e. Ca daca nu era acum mine, clar se futea cu cineva. Undeva. Dar pentru ca e cu mine, nu inseamna ca nu mai e o curva. Ca mintea ei tot la alte pule e. Ca e curva. Ca si ma-sa.

Nu inseamna ca nu au dreptate. Nu ma refer ca suntem (noi femeile) curve. Ci ca intr-adevar, femeile poate au niste ganduri in plus, proaste, sa zic, dar in plus. Problema este ca orice femeie din lumea asta are de cand era micuta fantezii cu printi si cu bogatasi care merg daca nu pe Calul alb, conduc un Maserati alb. Care fetita nu s-a gandit vreodata la printi sau la cavaleri pe Maserati? Daca nu s-a gandit la printi probabil ca era o printesa, si se gandea la servitori care s-o duca departe de palat, calare pe un magar albastru.
Barbatii cred de multe ori ca daca noi ne-am gandit la vreun alt barbat decat ei, ca suntem curve. Nu conteaza ca a fost un gand urat, sau un vis urat. Tot ce inteleg ei ca noi suntem: curve.
 Nu conteaza ca i-am spalat omului 7 ani ciorapii imputiti si ca i-am facut cafeaua nici fierbinte nici rece si doar cu doua lingurite de zahar. Nu conteaza ca i-am inghitit transpiratia de betiv, ca i-am ascultat poantele rasuflate si amintirile ferchezuite, astfel ca desi el era un "freaca pula" in liceu, a ajuns sa fie in povestile lui, un ditamai haiducul. Nu conteaza ca am rabdat cativa ani sa isi elibereze de tot mintea si pula dintr-alta. Nu. Nu conteaza. Noi suntem tarfe si punct. Ca daca nu eram noi, putea sa fie cu el alta mai buna. Ca daca nu eram noi, poate avea mai multi bani. Ca daca nu eram noi, poate aveau un copil, sau doi sau trei. Pana si notiunea de tarfa paleste in fatza jignirii aduse unei femei numita tarfa de barbatul ei la nervi si betie. "ESTI DOAR O TARFA. CINE SA TE IA? EU AM FOST SINGURUL PROST."
Tin sa amintesc misoginilor de acest gen ca daca nu eram cu un anume barbat, posibil ca eram cu un altul. Desigur mult mai smecher. Care probabil si ala m-ar fi facut tarfa la un moment dat. Ca doar nu m-a luat virgina. 
Unii dintre barbati isi iau neveste virgine si apoi, dupa ani, nu stiu cum sa mai scape de ele. Cand erau tineri aveau senzatia ca au facut mare smecherie cand le-a pus aia pe nas cearceaful rosu. Inca un amanunt: toate femeile stiu sa minta, daca vor, cu privire la fecioria lor. Pac, ciclu. Pac te strangi ca cica te doare, pac, dobitocul crede ca esti virginica. Gen cum a facut Olimpia Zica cu Florin, sotul ei. Ma apuca si acum rasul cand imi aduc aminte ce povesti ii indruga machidoanca bietului om. Mai mic ca ea cu 11 ani. Logic, avea experienta fata.
Unii barbati accepta – si BRAVO LOR – faptul ca femeia pe care si-au ales-o a mai umblat si cu altii. Ca doar nu suntem la musulmani. Si am senzatia ca mai nou si musulmancele au voie sa se … inainite sa se marite. Insa unii barbati simt nevoia, din cand in cand, sa ii adica aminte sotiei/logodnicei/iubitei ce curva mare a fost si cu cati a fost ea si ca daca nu era el zeul bineului pe un cal alb (virtual - evident), ea era moarta ingropata, si se pisau toti cei 10000001 de barbati cu care a fost ea, fix pe mormantul ei.
Barbatii insa nu isi dau seama ca femeile sunt TOATE la fel. Si ca urmatoarea va fi si mai curva, pentru ca vremurile se schimba, si ca mai nou, femeile nu se mai fut doar de la 18 ani, cum facuse iubita lui, ci de la 12.Plus ca au ganduri necurate inca de la 5 ani cu vecinul de la parter.

joi, 22 septembrie 2016

Excursie in creierul Oliviei Steer



Si am pornit in excursie. Nu mai fusesem de ceva vreme. Asa ca mi-am zis, "fie ce-o fi. Desi pare ca aduce a Casa Groazei din Oraselul Copilului – totul la nivel microscopic, evident - , hai ca ma incumet! Sunt viteaza! Decat sa vad un film despre Nazy Zomby part 2 (pe care il vroia Edy sa il vada de mult...), mai bine fac aceasta calatorie in capul Oliviei. Cat poate sa fie de groaznic?” – mi-am zis, in acea seara de septembrie, pe care  voi regreta toata viata....

Si am incalecat pe-o sa, si am inceput calatoria.
Se facea ca am intrat printr-un orificiu plin de par – mai mult ca sigur ca era nasul Oliviei – si am aterizat, apoi, intr-o substanta umeda si rece si plina de frustrari. Cred ca aia era maduva spinarii. Apoi m-am incleiat intr-un lichid extremmmm de lipicios si care urla: “Ia-ma de aici! N-am nicio vina! Nu o mai suport!” Aha. Asta era creierul Oliviei.
Fix cum ii e si numele, adica cat o maslina de mic, creierul Oliviei avea si parti negre, cat si parti mai verzi. Eu am vrut insa sa ajung la miez. Sa vaz ce gandeste de fapt in strafundurile fiintei ei femeia care vrea sa interzica vaccinurile pentru copii si care ii sfatuieste pe toti sa manace numai soia si varza pe varza. Si ceva salata, eventual.

A fost cam naspa. Am patruns intr-o chestie foarte tenebroasa. Plin de gauri. Si se auzea din cand in cand o voce sinistra care spunea: “Vreau sa ma fut! Dar nu cu Moisescu! Ca Moisescu e urat cu spume! Si m-am saturattttttttttttttttttttt de el. M-am cuplat cu el ca sa ajung in PRO!”
Apoi am mers si mai departe. Erau niste dungi verzi. Si albe. Si galbui. Cineva in soptea in ureche: “TRAGE! TRAGE! SUNT PE BAZA DE PLANTE! DACA SUNT PLANTE, E OK, GIRL! TRAGEEEE! ASA E IN LUMEA OK DE LA PRO tv! UNDE TOTI SUNTEM JMECHERI SI TRAGEM PE NAS SI CREDEM CA INCA MAI FACEM AUDIENTEE!”(era vocea Oliviei!)
Nu am prea inteles despre ce e vorba, desi cred ca se referea la faptul ca 99% din astia din PRO TV/aka teatru/aka/film trag pe nas. Mda, cred ca la asta se referea. Hmm... 

Am mers mai departe. Desi foarte micut, creierul Oliviei parea foarte mare, pentru ca era mai ceva ca un labirint. Dar stop! De undeva am vazut o lumina. Si apoi am cazut, zdrong, in buda. Ciudat. Apoi am inteles! Desi mic, creierul Oliviei avea legatura cu curul Oliviei… Sau poate era acelasi… Hm. Ma duc sa fac un dus.
Ce ti-e si cu vaccinurile astea...

Acest text e un pamflet.

miercuri, 21 septembrie 2016

Ziua Pacii, globul albastru de pe asfalt si porumbelul din Sinaia



"Mama Erika" in stanga, eu - la mijloc, si in dreapta, sora vitrega a mamei, Christiana


Mai, mai... Sa fie vreo 30 de ani de cand am aceasta amintire in cap. Aceste amintiri, mai bine zis. Asa ca nu o sa fie probabil foarte clare. Dar mai bine le scriu acum decat mai tarziu. Ca mai tarziu este posibil sa fie si mai incetosate. Sau sa nu mai fie deloc.:I
 
Se pare ca azi a fost ziua Pacii. Frumos. As vrea, sincer, sa fie forever pace pe planeta asta. Fara caterinca! Poate faptul ca eu par o persoana mai ciudata, gen rock-arita si cu tatuaje, sau controversata, sau pozand cu pistoale si alte dracovenii in antice sedinte foto, asta poate ca ma face sa fiu pentru unii dintre voi, mai rebela, asa. Poate sunt mai dura in anumite privinte. Da... Dar asta nu are nicio treaba cu razboaiele. Pe scurt: nu vreau sa mai existe milioane de morti prin lupte de tot felul. Nu mai vreau sa moara nimeni in razboaie...!!!
Parerea mea este ca numai nebunii patologici vor conflicte fara un motiv serios.
Razboaiele au ca scuza de multe ori partea religioasa. Hmmm... Umberto Eco spunea in “Numele trandafirului”, ca nu ar trebui sa existe razboaie religioase, caci tot razboaie sunt. Asadar, nu ar trebui sa existe razboaie deloc, caci eu cred ca mai toate razboaiele pana la urma vin din cauza diferitelor credinte…
***
Cat despre treburile si diplomele mele visavis de Pace, pai, ce sa va zic; mama a fost destul de mandra ca la Concursul anual “Desene pe Asfalt “ de prin 1985 – cred ca eram in clasa 1-a –am luat locul 2 pe Bucuresti. Am si acum diploma acasa la mama. (Acum am inteles ca madam Firea a interzis copiilor sa mai deseneze pe asfalt in Bucurestiul anilor 2016…)
Am desenat atunci ce mi s-a parut mie mai bun  - ca vazusem ceva si la tv pe tema asta. (Ca nu eram vreun gandac tembel, ci ma gandeam ca vreau sa iau neaparat un premiu, si ce sa fac eu pentru chestia asta, decat sa fac cea mai inteligenta si buna lucrare.)
Ce am desenat pana la urma la Concurs? Un glob albastru si mare plin de case, animale, oameni de diferite culori. 
Pot sa jur ca atunci, pe la 7 ani, aveam mai multi neuroni decat acum. Si mergeau si mai bine. Pe scurt: cred ca eram nitel mai isteata. Asa ca mama, cand a venit sa vaza ce a nascocit "puiul ei" cu creta pe caldaram, dupa amiza, a ramas cu mana la falca, - desi e bucuresteanca gen-beget si nu are gesturi de tarancuta - , atunci cand mi-a vazut “opera”. Adica, nu numai ca eram cat de cat talentata la desen – cam ca acum, nu am evoluat foarte mult de atunci, din pacate... - , dar desenul meu mai avea si mesaj: Adica: Iote’ Globul. Iote’ Pamantul plin de lume fericita si de animale. Si deasupra un porumbel. Cu o ramurica in cioc. Dupa cum imi spusese bunica. (era de fapt un mesaj biblic, dar retarzii de la primarie nu si-au dat seama… Ha, ha!).
Mama- stanga, Christiana, sora ei in dreapta, si eu, centru: cea mica si cu breton gen Jeanne D'arc
Ghici cine a luat locul 1? Un baietel pe pile de la Primarie, nepotul cuiva. Locul 2 l-am luat eu. Pentru ca toti parintii ma aplaudau si adevarul e ca era chiar cel mai frumos desen din piata aia – in zona actualei pieti a Palatului Parlamentului. Cred ca daca organizatorii daca ar fi stiut ca taica-miu, desi era redactor sef la animafilm, l-a injurat la Europa Libera pe Ceausescu, nu mi-ar fi dat nicio diploma…
***
Alta amintire legata de PACE se cufunda in brazii din Sinaia tot de prin anii '86-85. Aoleo…. Sinaia. Cred ca am vazut-o de vreo 2 ori pe an, an de an, toata copilaria si adolescenta mea. Mi-era familiara. Dar si o uram ca ma plictisea. Apoi cand nu am mai fost acolo, a inceput sa imi fie dor de ea. De ursul impaiat din fata Parcului… De stradutele secrete care mergeau spre cabanele de sus dinspre manastire…. De partie… 

Primele amintiri de la Sinaia le am, culmea, vara, din gradina unei biserici, unde erau florile acelea mici, cu petale albe, cu centrul galben, care seamana cu niste margarete in miniatura. Si incercam sa imi fac o mica coronita. Nu cred ca aveam nici 5 ani.
Bunica si mama se certau, parca. Si eu ramasesem singura in poienita aia verde plina cu flori imposibil de strans intr-o coronita – pe atunci nu stiam ca trebuie sa le rup cu tulpina mai lunga, asa ca imi era greu sa le impletesc… - . 

Si apoi am coborat in oras, in Sinaia. Tin deoparte - pentru alta data -  amintirile cand ma ducea bunica, Sanja, la Hotel Sinaia si imi comanda, graseiat, preferata mea: Crema de ciuperci, si va redau acum doar amintirea prajiturii de la alt Hotel, alt restaurant, cand mergeam doar cu mam:
Eu si mama. Acasa. Poza facuta de tata: Cornel Nestor Popescu. Ai mei se si jucau....
Eu, micuta. Si mama, ma tragea de fustita.
Foto facuta de tata, Cornel Nestor Popescu.


Aveam pana in 7 ani. Probabil vreo 5-6. Mama avea jeansi. Mi se parea ca are picioarele foarte lungi si foarte albastre, impreuna cu jeansii aia albastri si foarte moderni, pe atunci. Eram intr-o o cofetarie, la parter, in incinta unui hotel. Care era fix la capatul celalalt al intrarii in Parcul Sinaia. Nu mai stiu cum se numea. Dar era destul de frumos. Desi cofetaria era micuta. Dar aveau niste super prajituri acolo. Mie imi placeau bezelele si tartele de fructe. In special cele cu ananas si cu cirese. (De mica tineam la silueta mea! :)) )
Mama, in schimb, cumpara insa “trufe” la pachet. Trufele erau niste chestii maronii din ciocolata cu alune inauntru, si presarate cu cacao, care ei ii placeau foarte mult si o faceau sa uite, probabil, ca tata si-a inceput o alta viata langa o tanti mai grasuta, dar mai prefacuta, mai dulce si mai mincinoasa. Fix ca trufele alea. Care se puneau pe fund cat ai zice peste si dupa cateva ore iti era foarte sete dupa ce mancai cateva.
***
Nu stiu de ce, intr-o anume zi, mama mi-a luat prajitura PAX. Era si un fel de porumbel desenat simplist pe ea. Era o prajitura neinteresanta, aparent. Ca un fel de amandina. Sau ca un fel de “cartof”-amandina. Dar desenata cu alb pe deasupra. Un porumbel si cuvantul PAX, tot cu alb. Asta era toata smecheria. Am intrebat-o pe mama ce inseamna acest cuvant nou: pax. Si mama mi-a spus ca inseamna “PACE”.

Ps. O sa dezvolt povestile despre Sinaia. Pentru ca IUBESC SINAIA.
Dupa Bucuresti, Mamaia si Odobesti, Sinaia a fost orasul in care mi-am petrecut copilaria...

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Ma doare Romania

Bunica mea, Sanja, in memoria careia am scris un roman,
ce sper din inima sa mi se publice in curand
Acum doi ani, am stat cu bunica la Spitalul Bagdasar cam trei luni (eu ziua, mama noaptea), ca sa am grija de ea si sa o supraveghez. Ca nu aveau asistente care sa stea cu pacientii mai nelinistiti. Mai bine nu o duceam la spital... Ma tot framant.... Poate de aia a murit bunica mea, poate... poate mai traia macar inca doi ani daca statea acasa... 
Am vazut-o umflandu-se in spital, de la 45 de kg, aratand apoi vanata si apoi ca si cum ar fi avut 90 de kg... I-au spart venele cu nerozie, i-au bagat medicamente gresite cu nesimtire (medicamente pe care tot mama le-a cumparat, pentru ca la ei nu era buget). Le dadeau si le dau in continuare bolnavilor de mancare niste mizerii gen cartofi tari, seminefierti si cel mai ieftin si prost iaurt si o picatura de dulceata infecta. 
Una din fetele din Colectiv,
Tedy

Ce ma mai doare in Romania? Ca sunt jde' mi de evenimente mondene facute de'an pula... Pe camp langa o butelie ruginita, pe lac intr-o barcuta crapata, in zbor cu niste avioane din vremea lui Vlaicu, in nu stiu ce minuscul restaurant, in nu stiu ce club aiurea....cu minime costuri, dar cu maxime profituri pentru organizatori... Locatii care pot exploda oricand. Cu tot cu oamenii, sau copiii de acolo in ele.

De ce ma scarbeste in ROMANIA?! Ca inca oamenii mai cred in politicieni.... Si politicienii se asa pe ei de oameni.
Piedone si una din masinutele lui
Uite: Piedone… pentru ca eu chiar credeam in Piedone.. mi se parea simpatic ca parcul nostru arata mai bine decat al altora...ca dadea apa plata gratis la plaja (apa plata bulgareasca, apropos, nu stiu de unde o fi avut-o..) si ca aparea la Maruta cum ca are o oala in care se vede pe o gaura ruginita chipul lui Isus....


Dar asta era doar PR/aparenta/manipulare.... Adevarul e ca are un baiat care acum 9 ani - de cand baiatul era minor - incerca sa le o traga la toate manechinele... si care acum din banii lui taticu are doua restaurante si face cadou amicilor cate o masina, cand are chef. Desi ta-su nu mai e primar. Dar bani mai are. Si nici nu e la inchisoare. 
Paduri defrisate in muntii nostri
Ma doare faptul ca in Romania ca sa poti sa ai libertatea cuvantului tau, si sa mai poti strecura cate o soparla personala, cat si un salariu decent cat sa iti iei o casa si sa mergi si in vacante cateodata, trebuie sa iti saruti in fund noapte de noapte, patronul fost securist. 

Copaci taiati in Bucuresti, la
ordinul actualei primarite
Ma doare Romania pentru ca s-au taiat si se taie copacii nu numai din paduri, de catre tigani, dar ca se taie la ordinul primaritei, copacii din centrul Capitalei.

Ma doare Romania pentru ca exista patroni hoti care isi pun servitorul de salariat sa munceasca si apoi fug din tara fara sa isi plateasca oamenii, si inchid pravalia.

Ma doare Romania pentru ca lumea a ajuns sa isi retraga copiii de la scoala decat sa mai stea langa alti copii deja contaminati cu manelism, prostie, hotie. Iar domnul Pandele sta pe catedra linistit.
 
Pandele, sotul primaritei Bucurestiului,
primar in alt oras de la Bucresti,
la inceputul anului scolar
Ma doare Romania pentru ca numai cativa actori "talentati" (si cu prietenii unde trebuie) joaca roluri mari in toate filmele mari - cum poate fi un film mare in Romania... - , in rest, ceilalti, cei 99 % actori BUNI romani si regizorii lor se chinuiesc zi de zi in piese de teatru jucate in sali insalubre sau in cafenele, pentru maxim 10 lei pe bilet. In timp ce in Germania, Sua, Londra, Franta, un bilet la teatru costa si 100 de euro.

Ma doare Romania pentru ca desi am peste 17 ani de presa, tone de interviuri bune, anchete, editoriale, o carte scrisa, alte doua in sertar, nu mi se ofera sa lucrez la niciun ziar sau trust TV din Romania, in schimb locurile sunt pline de pitipoance inculte si fashioniste de doi lei, de santajisti si de PR-i care freaca menta la bufet in timp ce site-urile sunt pline de greseli. Exista si ziaristi misto si buni, dar sunt doar cativa. Si ei de fapt tin in spate cum pot ei, toata constructia.

Ma doare Romania pentru ca trebuie sa stau ACUM intr-o tara pe care nu o prea suport, dar in care traiesc exact cum mi-am dorit, pentru ca nu pot munci si trai decent in tara mea, Romania.
Ma doare Romania pentru ca o iubesc prea mult…

De aia ma doare Romania.....

 
Tara mea frumoasa


La mama sub bloc

De cate ori vin acasa in Romania si ajung la mama in cartier (in orice cartier sa spunem ca ar sta mama mea…), mai ales vara spre toamna, daca inchid ochii si ascult ce se aude afara, ma intorc in trecut...in anii '80... si aud exact aceleasi voci. Sunt fostele amice de joaca, vecine de cartier. 
Se aud in noapte exact aceleasi inflexiuni ca cele pe care le auzeam cand aveam eu vreo 5 ani si apoi 7, 10, 13, 16, ...18 ani.... Intre timp posesoarele vocilor s-au maritat, au facut copii, au poate amanti, sotii lor poate au amante. Iar acum fostele mele prietene isi plimba cainii (de rase incerte, tot ce este cert este ca latra foarte tare si mult...) si flirteaza cu vreun vecin disponibil, razand cu gura deschisa ca la dentist, ca sa se auda in tot cartierul ca ele sunt disponibile si acum, la fel ca atunci cand eram eu mica si le auzeam toata noaptea razand, in timp ce eu ma chinuiam sa adorm. 
De fiecare data cand imi vizitez cartierul, ma intreb, de ce la atata perseverenta si potential - ca fetele arata bine si acum la vreo 40 de ani - , de ce dracului, zic, dragele mele vecine au ramas tot in cartierul asta urat, ca sa rada la luna si acum?!