Don't ever stop dreaming

O persoana foarte apropiata, care merge pe principiul: “mai bine te critic eu decat sa rada altii de tine”, uitand ca eu merg pe principiul: “Daca vrei ceva cu adevarat se indeplineste”, mi-a zis intr-o seara ceva ce initial parea ca va fi dureros: “Pe nimeni nu intereseaza premiile alea ale tale de chihlimbar!”

Ei, rad eu in sinea mea. Pai daca ne-am gandi toti ca la 80 de ani sau poate mai putin, crapam si ne ducem, si cu noi toate amintirile pe care le-am avut, poate unii dintre noi s-ar supara pe viata si de la 5 ani s-ar arunca de pe bloc. Dar de aia unii ajung presedinti sau piloteaza avioane, pentru ca au exclus din ei orice sambure de otravitor nihilism. 

Da, recunosc, nu trebuie sa fii foarte penibil in viata – desi daca ma uit ce exemple avem peste tot de oameni penibili, de la Trump si pana la Bill Clinton, de la Angelina Jolie si pana la baietii de la “Te cunosc de undeva” care isi pun pene, peruci si tocuri, toti ne distram, si pana la urma cumva, unii ne admira, iar altii cred ca “ne penibilizam”.

Revenind la Premiile de Chihlimbar, va veni vremea cand voi explica de ce le-am dat aceasta denumire, si ce vreau sa fac mai departe. Dar, pe scurt, intentia mea este una pozitiva, de prietenie si respect fata de alti blogari mai buni decat mine care au bloguri si site-uri mai interesante mai si frumoase, avand in vedere ca eu am incercat sa fac de-a lungul anilor vreo 20 de bloguri diferite (de la foto, bucatarie, povesti politiste, blog personal etc), dar m-am plictisit de toate, si nici unul dintre ele nu exceleaza in ceva…

Asa ca, iaca. Na. Fac chestia asta cu premiile. 

Trebuie sa nu inchid postarea pana nu imi aduc aminte de un capitol amuzant, desi cumva trist, de pe vremea (2001, 2002 cred) cand lucram la celebra revista VIP. 

Pe atunci revista era 90% mondena si de paparazzii, nu ca acum, de cultura. Si era si singura din Romania de monden. In fine, alta este ideea. Eram la primele editii de “Premii VIP” si noi, redactorasii si reporterasii cot la cot cu PR-ul (Alice) si cu Brancu (seful) trebuia sa chemam la evenimentul c se apropia (care se desfasura pe atunci uneori la Marul de Aur, alteori la Casa Vernescu) vedete si televiziuni, dar in mod special vedete de televiziune.

Si dupa ce am sunat-o eu pe Mihaela Tatu ca sa o invit la premiile VIP dar mi-a raspuns in doi peri jumate, desi scrisesem de bine despre ea.. in mare parte, Brancu o deleaga pe mult mai diplomata mea colega, Alice, de la PR. Adica PR ul sef. Ca nu stiu daca mai aveam si alti PR adjuncti. Si ii scrie ea frumos un e-mail elegant si super politicos Pr-ului de la Acasa TV ca sa o roage sa vina la petrecere, alaturi de doamna Tatu, of course. Dupa cateva ore, o aud pe Alice, strigandu-l cumva alarmata si amuzata – pentru ca e o tipa cu umor-, pe Brancu. Bineinteles ca am aflat si noi la cateva minute si am si vazut cu ochii nostri ce se intamplase. Ines, PR ul de la Acasa TV ii fowardase e-mailul lui Alice, sefei sale, fosta iubita a lui Sarbu, Maria Apostol – care era PR general PRO, si dupa ce si-au dat cu parerea deloc flatant despre evenimentul nostru in termeni de: “ce vrea si cacatul ala de Brancu cu cacaturile alea ale lui de premii.. nu stiu daca sa o las pe Tatu sa se duca.. ma mai gandesc..” il trimisese, din greseala, si lui Alice inapoi. Asadar pentru PR-ii de la Pro TV, revista VIP era un cacat, iar Brancu si el, la fel, un cacat, iar premiile lui, la fel de cacate.

Ce s-a intamplat?

Premiile s-au tinut, evident, si in luna aia. Si a venit si Tatu, chiar si Ines, zambind politicos si un pic flegmatic. Toata lumea a ras si s-a distrat pe barterele lui Brancu.

Morala?

Nimeni din oamenii aia nu mai sunt la PRO TV. Nici macar oamenii de la VIP nu mai lucreaza la VIP, dar VIP este inca o revista si inca se mai dau premii. Si sunt deja un eveniment important al anului la care orice actoras, prezentator sau politician viseaza sa fie.